Șerban Savu prezintă în grupajul din galerie o selecție din lucrările sale ce au ca punct de plecare episoade cotidiene, nesemnificative, din viața locuitorilor obișnuiți ai României contemporane – majoritatea aparținînd acelei categorii (materiale și simbolice) pe care mai demult o numeam clasa muncitoare. Șerban Savu recuperează și reinventează un stil artistic – realismul socialist – atît la nivel formal și al suportului folosit (pictură sau mozaic), cît și la nivel semantic, conferindu-i o notă antieroică prin abordarea nespectaculosului și în acelați timp transformîndu-l în ceea ce am putea numi realismul postsocialist. Personajele sale sînt văzute în rutina banalului, fie că e vorba de timpul lor liber sau de timpii morți din cadrul intervalului de lucru. Nu vine niciun tren este astfel un moment de contraașteptare, care, dintr-o perspectivă mai largă, poate fi echi­valat cu momentul actual, o ancorare într-un prezent fără așteptări prea mari. Însă ceea ce se pierde ca aspirație și energie a construcției unui viitor colectiv este în schimb cîștigat prin alăturarea acestor momente solitare, Șerban Savu alcătuind o compoziție cuprinzătoare a vieții contem­porane, lipsită de trivialitatea argumentului jurnalistic și capabilă să determine o evaluare în sens istoric a timpului prezent. (Raluca Voinea)

Serban Savu munkáinak kiindulópontját mindennapi, jelentéktelen jelenetek képezik a mai Románia lakosok életeibol – kiknek java ahhoz a (materiális és szimbolikus) kategóriához tartozik, melyet réggeben munkásosztálynak neveztünk. Mind a formális és a használt médium szintjén (festészet vagy mozaik), mind szemantikailag, Serban Savu újra megtalál és feltalál egy muvészeti stílust – a szocialista realizmust, melynek egy hosiességtol mentes karaktert kölcsönöz a közönséges megközelitésén keresztül, miközben átváltoztatja azt valami olyanná amit posztszocialista realizmusnak nevezhetnénk. Szereploi a banalitás rutinjában vannak szemügyre véve, akár szabadidejükben, akár a munka közötti holt idokben. Állapotuk a jelen pillanatával azonosítható, mely egy túl nagy elvárások n.lküli jelenben van lehorgonyozva. Viszont ami elvesztodik mint egy kollektív jövo építésére való törekvés, illetve energia, visszanyerodik magányos pillanatok egymás
mellé tevodésében. Serban Savu egy olyan átfogó kompozicióját nyújtja a kortárs életnek, melybol hiányzik az újságírói érvelés trivialitása, és képes arra, hogy történelmileg értékelje ki a jelen idot. (Raluca Voinea)

www.idea.ro/revista/?q=ro/node/40&articol=582